Cum să alegi un nume de brand.
Ai venit cu o idee de business, ai de gând să creezi și un brand pentru acest business, Perfect! Motivul pentru care am despărțit business de brand e pentru că sunt 2 lucruri total diferite.
Înainte de a trece la enumerarea unor pași concreți, este important să stabilim că numele entității juridice, cum ar fi un SRL, nu trebuie să fie același cu numele brandului.
Nume de SRL ≠ Nume de Brand
Numele SRL-ului este strict numele entității juridice înregistrate la oficiul de stat. Hai să luam un exemplu:
Te-ai hotărât să înființezi un start-up în domeniul Green Tech și ai deschis o entitate juridică în România cu un nume disponibil în registrul ONRC – Green Energy Technology Group SRL. Acest nume nu trebuie să fie și cel al brandului. De exemplu, numele de brand ar putea fi GreenWay.
Un exemplu concret este unul dintre business-urile lui Elon Musk: entitatea juridică poartă numele Space Exploration Technologies Corporation, însă brandul, cunoscut de majoritatea oamenilor, este SpaceX.
Iar acum, motivul pentru care numele de brand NU trebuie să fie același cu cel al entității juridice este faptul că numele entității poate fi greu de reținut. Pentru un brand acest aspect e critic pentru că nu face numele competitiv.
De menționat: este chiar recomandat să găsești mai întâi un nume de brand și abia apoi să înființezi entitatea juridică, folosind acel nume. Oamenii vor reține numele brandului, nu pe cel al entității juridice, ceea ce face recunoașterea în documente administrative mult mai simplă. De exemplu, Adidas – unde brandul este cunoscut global, iar entitatea juridică poartă numele Adidas AG.
Totuși, nu e un sfârșit de lume dacă nu e posibil, e doar un mic touch profesional.
Acum că am stabilit cum numele entității nu trebuie să fie și cel de brand, hai să te lămuresc cum să alegi un nume de brand, nu?
4 pași pentru un nume de brand competitiv
Să aibă sens in contextul de business
Numele este cel mai important element de branding, el va circula prin word-of-mouth, va apărea pe fiecare material administrativ și publicitar și va fi primul element care va crea o asociere în mintea cuiva atunci când îl citește. Daca te ocupi cu tehnologie verde, nu-ti alege un nume de genul TechDo… e vag. Asigură-te că numele îți va asocia brandul cu energia verde.
2. Să fie ușor de pronunțat cât și de scris.
Nimic nu e mai dăunător decât un nume care să nu poate fi pronunțat ușor și de scris atât mai greu. Un nume de genul e cheia secretă către un eșec memorabil ci nu un brand memorabil. Păstrează-l cât mai simplu și cât mai eficient — 2-3 silabe și 1-2 cuvinte
3. Să aibă un domeniu web disponibil.
Dacă ai o viziune pe termen lung pentru business-ul tău, este esențial să dezvolți un website – un loc special unde toată informația despre afacerea ta să fie ușor accesibilă. Introdu varianta de nume la câțiva provideri de domenii și rezervă un domeniu. Cele mai recomandate domenii în România sunt .com și .ro
4. Să poată fi înregistrat ca proprietate intelectuală într-o bază de date a zonei de activitate.
Numele de brand poate fi înregistrat la un oficiu, exact ca și numele entității juridice. În România, oficiul se numește OSIM. Înainte de a stabili un nume permanent pentru brand, asigură-te că nu există deja o entitate comercială care folosește același nume.
Un ultim lucru de menționat e că..
un nume de brand bun se atinge prin research, brainstorming, cunoștințe și creativitate.
În cazul în care nu ai timp pentru research, brainstorming și aplicarea unor principii creative, de asta s-au inventat designerii de brand. Pentru a-ți lua o responsabilitate de pe umeri.