Renunț la design, AI a câștigat

Și acum să discutăm, de fapt, toată dubioșenia asta cu rolul AI-ului în industria creativă.

„AI-ul o să ne fure meseria!” Bullshit.

Oamenii sunt oameni, AI este AI. Niciodată, dar niciodată, AI-ul nu va fi egal cu un om. Un AI poate avea informația la un prompt și câteva secunde distanță, dar ce nu are este the human touch: simțul și creativitatea.

Un AI gândește și execută robotic, în limita unor parametri.

Un om gândește și execută iterativ, fără limite.

Un AI privește o greșeală ca pe o eroare în sistem.

Un om poate privi o greșeală ca pe o oportunitate.

Pentru mine ca și designer, AI nu este un hoț de meserii — ci un un asistent în procesele zilnice, care îmi eliberează din timp încât să-l pot aloca unde chiar e nevoie de o gândire umană.

Dar uite ce logo mi-a făcut! îmi place, e superb!

Ok! Ce e superb pentru tine poate fi dăunător pentru business. Logo-ul pe care o persoană oarecare îl creează printr-un prompt de 8 cuvinte nu e nici pe aproape de un logo creat printr-un proces real, strategic, al unui designer.


Și acum să clarificăm un lucru:

Un LOGO nu înseamnă BRANDING – never.

Un logo e doar un simplu simbol prin care un brand trebuie să fie identificat.

Transmite logo-ul făcut dintr-un promt de 8 cuvinte personalitatea unui brand?

Mă îndoiesc.


Poate AI să facă un branding cu adevărat benefic unui business, în totalitate, de unul singur? Sau cu ajutorul unui om random, care are zero cunoștințe în design și strategie? EXCLUS! Bullshit, bullshit, bullshit.

Rolul unui brand este să se conecteze emoțional cu publicul său țintă. Dacă cineva crede că va reuși să creeze o conexiune între un brand și oameni doar cu rezultatul unui prompt robotic, lipsit de context... atunci nu e antreprenor.

E doar un short-term profit seeker.

Iar modul în care dai context unui AI, îl antrenezi, îi explici specific utilizând termeni de design – doar un designer cu experiență în spate poate face asta corect. Și cu toate astea, la final de zi, tot e nevoie de o mână umană pentru implementarea unui logo intr-un sistem vizual.

Cinste unui coleg de breaslă - Cajva

Previous
Previous

4 milioane de views prin editare video deși sunt designer grafic

Next
Next

Cum să alegi un nume de brand.